sâmbătă, 15 august 2015

Liviu Chelcea, Bucureștiul postindustrial, 2008

Despre meritele incontestabile ale acestei cărți am scris acum mai bine de cinci ani. Mă opresc de data aceasta asupra a două aspecte și închei cu o concluzie-imbold pentru noi cercetări în domeniu.
Un prim aspect care mi-a rămas întipărit în minte în legătură cu această carte este existența unei prezentări pe zone industriale dezvoltate de-a lungul istoriei în București. Împărțirea este însoțită de multe informații și imagini, și cel mai important regăsim și hărți corespunzătoare (realizate de Gabriel Simion), unde sunt trecute întreprinderile care au funcționat în respectivele zone industriale, dar și faptul dacă ele încă mai funcționează. Așa că trebuie să spunem simplu, orice documentare despre industria Bucureștiului trebuie să aibă ca punct de plecare această carte, cea mai bună sub acest aspect după 1989. În același timp, informațiile legate de istoria industrializării din comunism nu sunt încă pe măsura semnificației perioadei pentru istoria (industrializării) Bucureștiului, mai ales dacă ne gândim la zonele industriale noi și intens dezvoltate după 1947 (Militari, Pipera etc.). 

Coperta cărții Bucureștiul postindustrial: memorie, dezindustrializare și regenerare urbană
A doua contribuție deosebit de importantă este prezentarea aspectelor privitoare la (dez)industrializarea după 1989. Au fost  reunite pentru prima oară concludent mai multe caracteristici ale Bucureștiului după 1989, precum noile ipostaze ale fabricilor (ca afaceri imobiliare și ca agenți imobiliari), procesul de demolare și relocare a fabricilor, ,,implantul” mallurilor și hypermarketurilor și nu în ultimul rând, este menționat și fenomenul de reinserție culturală a spațiilor industriale.
Bucureștiul, știm cu toții, a fost cel mai industrializat spațiu urban din România și cu toate acestea, avem incredibil de puține lucrări care să analizeze această dezvoltare istorică. După 1947, industrializarea forțată a schimbat destul de repede fața industrială a Bucureștiului. Trebuie să știm mult mai multe despre această perioadă. Peste decenii, după 1989, procesul de dezindustrializare a venit la fel de forțat, cu decizii discutabile, inclusiv în ceea ce privește conversia funcțională, iar spațiul bucureștean a suferit noi schimbări importante. Lucrarea lui Liviu Chelcea se oprește în anul 2008, dar la doar 7 ani distanță au avut loc multe alte modificări în acest sens, ce trebuie și ele acoperite prin cercetare științifică. Sunt necesare mult mai multe studii, cărți și conferințe care să se aplece asupra tuturor acestor derulări istorice.