vineri, 29 mai 2015

Reprezentări industriale într-un spectacol cultural-sportiv - 1945



La 24 august 1945 a fost realizată o demonstrație sportivă de masă. Menționăm o porțiune din ,,Filmul scenariu al spectacolului cultural-sportiv organizat în cinstea celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”, care cuprinde acele mențiuni explicite care trebuiau să portretizeze industrializarea țării.

Nu mult după începutul spectacolului, adică după ieșirea de pe gazon a sportivilor, elevi ai școlilor profesionale, comentatorul recita ,,Milioane, voi, triumfătoare,/Voi, meșteri mari, împlinitori,/Intrați în noile decenii/Cu brațul încărcat de flori”, în timp ce muncitori și muncitoare pătrundeau pe stadion executând o paletă variată de mișcări și desene cu roți dințate și segmente din ele. În timp ce pe gazon se reprezentau turbine, în tribuna a II-a era prezentat un baraj din care țâșneau șuvoaie de apă (realizate de fete cu eșarfe albastre) care puneau în mișcare turbinele, creându-se impresia unei hidrocentrale în funcțiune. În tribuna a II-a apărea harta țării luminoasă, simbol al electrificării pe fundalul unor versuri recitate de comentator: ,,E alta vița și menirea/Și rostul omului schimbat,/Stăpâni suntem pe soarta noastră/Și visu-nalt, înaripat”.

Sursa: Emil Jecu, Nicolae Cruțescu, Demonstrații sportive de masă, Editura UCFS, [f.l.], [f.a.],  p. 139, 139.