sâmbătă, 22 martie 2014

Centrul civic comunal




În timpul regimului comunist nu puţine comune rurale au urcat la gradul de comune suburbane şi chiar oraşe datorită industrializării (colectivizarea şi sistematizarea localităţilor au avut de asemenea un rol important). Această tendinţă a fost creionată încă din anul 1948, când s-a dorit conturarea mult mai precisă a spaţiului rural, în jurul comunei şi centrului său civic. Conform unui Regulament pentru unele măsuri premergătoare planurilor de sistematizare, centrul civic al comunei era important să fie bine delimitat, aşezat central şi să fie format din: ,,primărie, şcoală, biserică, post de jandarmi, dispensar, baie populară, casă culturală etc.” [1] adică din clădiri publice. Scopul centrul civic era ca prin ,,această grupare de clădiri, să se creeze un centru comunal de o valoare urbanistică mai ridicată, care să constituie centrul vieţii publice locale” [2].

Industrializarea şi sistematizarea au afectat farmecul ruralităţii româneşti şi au fost introduse şi în zone care nu necesitau astfel de eforturi şi măsuri, dar în multe cazuri aveau şi efecte pozitive nu doar pentru comuna şi satele subordonate, ci şi la nivel mediu regional, iar odată cu dezvoltarea industrială şi integrarea mai strânsă în diferite fluxuri economice, aveau o importanţă crescută.
Problema satelor şi comunelor ca potenţiale centre industriale (locale) în timpul regimului comunist este un subiect interesant ce poate ar merita mai multă atenţie. 

[1][2] Regulamentul pentru unele măsuri premergătoare planurilor de sistematizare (Anexa 10), în ,,Colecţiune de legi, decrete, regulamente şi dispoziţiuni normative”, tomul XXVI, 1948, 1-31 mai, Bucureşti, Editura de Stat, 1948, p. 354-362.1950, p. 273-282.