joi, 20 decembrie 2012

Tehnica electronică pe tancuri


Nicolae Ceauşescu într-o stenogramă a şedinţei Consiliului Apărării Republicii Socialiste România din data de 31 mai 1989 : anii 1980 de austeritate autoimpusă în scopul plăţii datoriilor de stat au avut efecte inclusiv asupra lui Ceauşescu şi a judecăţii sale. Am reprodus mai jos pasajele cele mai sugestive din respectiva stenogramă. Pentru varianta completă am indicat sursa.

,,[...]
Tov. Nicolae Ceauşescu : În general, trebuie să se renunţe la tendinţa aceasta de electronizare excesivă care, practic, nu aduce nimic în plus; dimpotrivă, înrăutăţeşte fiabilitatea.
[...]
Ce trebuie să se reţină de către ministerele de specialitate şi de către Ministerul Apărării Naţionale din discuţiile de astăzi? Că trebuie neapărat să acţionăm cu mai multă răspundere privind evitarea excesivă de electronizare, care am impresia că îşi spune cuvântul şi la tanc – şi trebuie să eliminăm asemenea lucruri.
Tov. Milea Vasile : Într-adevăr, acum este aparatură electronică şi pe tancuri.
Tov. Nicolae Ceauşescu : Trebuie să le scoatem afară şi să facem lucruri simple, cu care tanchistului să-i fie uşor să se descurce, nu să complicăm lucrurile, că rămâne cu tancul în câmp şi nu mai face doi bani ! Trebuie să revedem şi să înlăturăm tot ceea ce este scump şi strică calitatea. Trebuie mers direct pe aparatură clasică. Aşa trebuie să facem !
[...]” [1].

Ceauşescu cerea Armatei renunţarea la tehnica electronică de pe tancuri în condiţiile în care armata noastră era în acea perioadă înapoiată cantitativ şi calitativ în ceea ce priveşte tehnica de luptă. Şi nu mai aduc în discuţie cu ce tehnică de luptă ,,plină de electronică” se înzestrau celelalte armate ale lumii (şi nu neapărat S.U.A., U.R.S.S., Franţa, Germania) deja de ani buni. Aparatura electronică costa : costa achiziţionarea, echiparea, întreţinerea. Cu toate acestea, deşi nu putem spune că aveam cea mai modernă tehnică în acest domeniu, să mai renunţi şi la ceea ce exista, era deja prea mult. Pare şi firesc că falimentul societăţii româneşti la sfârşitul deceniului 9 s-a încheiat cu mişcări de stradă sângeroase : prea multe decizii iraţionale au dus la acumularea frustrării în interiorul societăţii româneşti şi s-a produs până la urmă o implozie (ajutată sau nu).

Dacă cineva are în schimb o urmă de îndoială asupra deciziei iraţionale de a ,,scoate electronica de pe tancuri”, atunci îi recomand un pasaj dintr-o carte românească din domeniu, din anul 1972:

,,Armamentul infanteriei, artileriei, tancurilor, toate dispun de mijloace electronice pentru a le mări capacitatea de luptă, a le asigura o conducere mai sigură şi mai stabilă. Prin aceasta, posibilităţile întregului armament şi ale tehnicii de luptă s-au schimbat radical, în sensul obţinerii unor parametrii îmbunătăţiţi. De aceea, deşi tehnica electronică nu participă nemijlocit la luptă, dat fiind faptul că ea totuşi este atît de mult răspîndită, şi cu implicaţii atît de mari, considerăm că astăzi îndeplinirea cu succes de către trupe a misiunilor de luptă depinde în mare măsură de prezenţa acesteia” [2].

[1] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 38/1989, f. 2, 15-21 apud  Petre Opriş, Industria românească de apărare. Documente (1950-1989), Ploieşti, 2007, p. 392.
[2] Ion Şuţa, Elemente de tactică, ed. a II-a, Bucureşti, 1972, p. 95.