Principalele produse chimice realizate în R.S.R. - 1977

Acid sulfuric
Antibiotice
Antidăunători
Anvelope
Fibre şi fire artificiale
Fibre şi fire chimice
Fibre şi fire sintetice
Îngrăşăminte azotoase
Îngrăşăminte chimice
Îngrăşăminte fosfatice
Lacuri şi vopsele
Materiale plastice şi răşini sintetice
Sodă calcinată
Sodă caustică

Vezi şi :
Combinate chimice
Industria chimică 1973

Combinatul chimic Târnăveni - produse realizate în 1964

În anul 1964 la Combinatul chimic Târnăveni se realizau următoarele produse : carbid, bicromat de sodiu, sodă caustică, acid clorhidric, hipoclorit de sodiu, acid sulfuric tip D, sulfat de aluminiu, alaun de amoniu, sulfat de sodiu, policlorură de vinil (PVC), dar şi plăci de faianţă, vase şi conducte antiacide din gresie, tuburi de canalizare din gresie, cărămizi antiacide, plăci de pardoseală, hârtie fotografică  ,,Arfo", în diferite gradaţii.

Sursa : ,,Viaţa economică", 1964, nr. 13, p. 18.

Comitetul Naţional Român al Marilor Baraje (CROMB)

CROMB a fost înfiinţat de către Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Resurselor de Energie în anul 1933 prin activitatea coordonată de către Constantin Buşilă. Existenţa unui astfel de comitet nu trebuie să ne surprindă. Primele construcţii hidrotehnice au fost construite în România încă dinainte de primul război mondial. Mai târziu, în timpul perioadei comuniste, CROMB şi-a continuat activitatea mai ales că era nevoie de un for de specialişti care să se preocupe de problema amenajărilor hidrotehnice (în principal a barajelor) şi a folosirii cât mai eficiente a potenţialului energetic al României. În perioada comunistă s-a construit numărul cel mai mare de baraje şi pentru că cerinţele economice erau presante : planul de electrificare a mărit capacitatea de producţie de energie electrică (şi nu doar din utilizarea energiei apei), planurile cincinale, apoi dezvoltarea unor ramuri industriale grele (fabrici de ciment, din industria aluminiului, combinate siderurgice, combinate chimice), creşterea demografică şi a necesităţilor de apă potabilă, dezvoltarea transporturilor pe apă, activităţilor de agrement, de irigaţii şi îmbunătăţirile funciare, criza petrolului cu cele două episoade 1973, 1979-1980 (cu orientarea spre alte surse de energie), toate au determinat o creştere a numărului de hidrocentrale şi baraje (din ciment, pământ, argilă, anrocamente sau combinaţii). CROMB a fost afiliată încă dinainte de război la ICOLD, instituţia internaţională din domeniu. În perioada comunistă au fost înregistrate unele probleme în activitatea internaţională purtată cu acest for, mai ales unele probleme cu plata cotizaţiei la sfârşitul anilor 1980.

Surse :

http://www.ire.ro

http://www.icold-cigb.org/

Nicolae Dăscălescu, Uniţi dintr-o pasiune, [f.l.], [2003].

*Nicolae Dăscălescu era secretarul CROMB la momentul apariţiei cărţii citate.

Bancuri industriale

Aflat într-o vizită de documentare la o întreprindere, un ziarist, după ce-a fost plimbat pe la principalele puncte de lucru, are o discuţie finală cu directorul. În încheiere, îl întreabă pe director :

- Tovarăşe director, cam câţi oameni lucrează în întreprinderea dumneavoastră ?

Pus în încurcătură, după un minut de gândire, directorul îi răspunde :

- După părerea mea, cam jumătate !

Presa informează că, până la sfârşitul anului, industria cărbunelui va da o producţie de 22 de milioane de lihniţi !

Uzinele ,,Timpuri noi" şi ,,Maşini grele" s-au unit formând o mare uzină care a primit numele de ,,Timpuri grele".

Sursa : Călin-Bogdan Ştefănescu, 10 ani de umor negru românesc, [f.l.], 1991, p. 17, 57, 72.

Bicaz et ses environs, preface de Victor Vîntu, 1962

Bicaz et ses environs este o carte ce a apărut la Bucureşti, la Editura Meridiane, în anul 1962, pentru a prezenta zona Bicazului şi în special realizările industriale din împrejurimi. Despre centrala hidroelectrică de la Bicaz se spune ,,la centrala Bicaz, si justement nommée «la cité de la lumière» est une ballade de l’acier sur notre époque, symbole de l’accession de l’une des contrées du pays les plus attardées, les plus déshéritées à l’étape du socialisme" (p. 6). După ce se mai prezintă cum a fost realizată centrala şi barajul de la Bicaz, se preciza printr-o comparaţie caracteristică mai ales acelor vremuri când se elogiau marile realizări, faptul că betonul care s-a turnat la barajul Bicaz ar fi de ajuns pentru construcţia unui zid de 2 metri înălţime de la Bicaz la Bucureşti. Pentru că mai sunt prezentate şi alte construcţii industriale din zona Bicazul, se prezintă şi Săvineşti, tot printr-o formulă STAS (,,la perle de la chimie organique”), aluzie la Uzina de fibre sintetice din oraş (p. 15), aşa cum despre Bicaz, am arătat, se spunea că este un oraş al luminii.

            În final, tot o comparaţie interesantă ne opreşte atenţia. De data aceasta revenim la construcţia centralei hidroelectrice şi a barajului de la Bicaz, care este asemuită unei universităţi pentru experienţa şi cunoştinţele pe care constructorii centralei le-au căpătat pe şantier : ,,Qui avait jusque-là construit en Roumanie un barrage de ces dimensions ? Aussi, dans la vie de ses constructeurs, Bicaz a-t-il laissé le souvenir d’une université. Parmi les ingénieurs, les contremaîtres, les ouvriers hautement qualifiés d’aujourd’hui, nombreux n’étaient, il y a des années, que de jeunes gars venus s’embaucher comme manœuvres du fond de quelque village où l’on ne savait pas encore ce que voulait dire le mot «électricité»” (p. 9). Despre faptul că lucrările pentru centrala hidroelectrică de la Bicaz, cuprinzând şi barajul, au format o generaţie de specialişti în astfel de lucrări, o întâlnim menţionată şi în alte lucrări.

Apel-afiş către şefii formaţiilor de lucru din industria extractivă

Afiş

Tehnica electronică pe tancuri

Nicolae Ceauşescu într-o stenogramă a şedinţei Consiliului Apărării Republicii Socialiste România din data de 31 mai 1989 : anii 1980 de austeritate autoimpusă în scopul plăţii datoriilor de stat au avut efecte inclusiv asupra lui Ceauşescu şi a judecăţii sale. Am reprodus mai jos pasajele cele mai sugestive din respectiva stenogramă. Pentru varianta completă am indicat sursa.

,,[...]

Tov. Nicolae Ceauşescu : În general, trebuie să se renunţe la tendinţa aceasta de electronizare excesivă care, practic, nu aduce nimic în plus; dimpotrivă, înrăutăţeşte fiabilitatea.

[...]

Ce trebuie să se reţină de către ministerele de specialitate şi de către Ministerul Apărării Naţionale din discuţiile de astăzi? Că trebuie neapărat să acţionăm cu mai multă răspundere privind evitarea excesivă de electronizare, care am impresia că îşi spune cuvântul şi la tanc – şi trebuie să eliminăm asemenea lucruri.

Tov. Milea Vasile : Într-adevăr, acum este aparatură electronică şi pe tancuri.

Tov. Nicolae Ceauşescu : Trebuie să le scoatem afară şi să facem lucruri simple, cu care tanchistului să-i fie uşor să se descurce, nu să complicăm lucrurile, că rămâne cu tancul în câmp şi nu mai face doi bani ! Trebuie să revedem şi să înlăturăm tot ceea ce este scump şi strică calitatea. Trebuie mers direct pe aparatură clasică. Aşa trebuie să facem !

[...]” [1].

Ceauşescu cerea Armatei renunţarea la tehnica electronică de pe tancuri în condiţiile în care armata noastră era în acea perioadă înapoiată cantitativ şi calitativ în ceea ce priveşte tehnica de luptă. Şi nu mai aduc în discuţie cu ce tehnică de luptă ,,plină de electronică” se înzestrau celelalte armate ale lumii (şi nu neapărat S.U.A., U.R.S.S., Franţa, Germania) deja de ani buni. Aparatura electronică costa : costa achiziţionarea, echiparea, întreţinerea. Cu toate acestea, deşi nu putem spune că aveam cea mai modernă tehnică în acest domeniu, să mai renunţi şi la ceea ce exista, era deja prea mult. Pare şi firesc că falimentul societăţii româneşti la sfârşitul deceniului 9 s-a încheiat cu mişcări de stradă sângeroase : prea multe decizii iraţionale au dus la acumularea frustrării în interiorul societăţii româneşti şi s-a produs până la urmă o implozie (ajutată sau nu).

Dacă cineva are în schimb o urmă de îndoială asupra deciziei iraţionale de a ,,scoate electronica de pe tancuri”, atunci îi recomand un pasaj dintr-o carte românească din domeniu, din anul 1972:

,,Armamentul infanteriei, artileriei, tancurilor, toate dispun de mijloace electronice pentru a le mări capacitatea de luptă, a le asigura o conducere mai sigură şi mai stabilă. Prin aceasta, posibilităţile întregului armament şi ale tehnicii de luptă s-au schimbat radical, în sensul obţinerii unor parametrii îmbunătăţiţi. De aceea, deşi tehnica electronică nu participă nemijlocit la luptă, dat fiind faptul că ea totuşi este atît de mult răspîndită, şi cu implicaţii atît de mari, considerăm că astăzi îndeplinirea cu succes de către trupe a misiunilor de luptă depinde în mare măsură de prezenţa acesteia” [2].

[1] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 38/1989, f. 2, 15-21 apud  Petre Opriş, Industria românească de apărare. Documente (1950-1989), Ploieşti, 2007, p. 392.

[2] Ion Şuţa, Elemente de tactică, ed. a II-a, Bucureşti, 1972, p. 95.

Raportor fabricat la I.I.S. Metalurgica

Raportor (pentru uz didactic) produs de Întreprinderea industrială de stat ,,Metalurgica"

,,Marea bătălie a cărbunelui”

Sub acest titlu, în paginile ,,Scînteii Tineretului”, era anunţată deschiderea în 1981 a unui Şantier Naţional al Tineretului la Combinatul Minier Oltenia [1]. Aici, lucrau brigadieri elevi şi studenţi amplasaţi în tabere de muncă. Cifra estimată a brigadierilor care urmau să lucreze era de 2445. Tinerii brigadierii urmau să execute întreţineri de benzi transportoare, terasamente pentru montarea circuitelor de benzi, drumuri, căi de acces, lucrări de canalizare, spaţii de cazare şi întreţinerea şi reparaţia utilajelor, şi bineînţeles extracţia cărbunelui. Pe fondul preţurilor ridicate la ţiţei, importanţa cărbunelui era reconsiderată şi a fost din nou impulsionată.

Organizarea şantierelor naţionale era un fapt des întâlnit, mai ales în anii 1980 sau în orice caz prelucrat propagandistic cu mult mai bine chiar şi decât la începutul comunismului (când astfel s-au construit tronsoane de căi ferate, conducte de gaze, întreprinderi).

[1] ,,Scînteia Tineretului”, nr. 9940 din 12.05.1981, p. 1, 2.

Câte tancuri erau în R.S.R. în 1989?

Răspunsul îl aflăm dintr-o carte : 2715 tancuri [1].

790 T-34-85 (au luptat şi în cel de-al doilea război mondial cu jumătate de secol în urmă), 945 T-55, 415 TR-580, 535 TR-85 şi 30 T-72 [2]. Tancurile enumerate erau de producţie sau inspiraţie rusească. Tancurile produse de industria noastră de apărare aveau indicativul TR.

[1], [2] Ion Drăgan (coord.), Istoria armei tancuri din Armata României, Bucureşti, 2001, p. 269.