Acid sulfuric
Antibiotice
Antidăunători
Anvelope
Fibre şi fire artificiale
Fibre şi fire chimice
Fibre şi fire sintetice
Îngrăşăminte azotoase
Îngrăşăminte chimice
Îngrăşăminte fosfatice
Lacuri şi vopsele
Materiale plastice şi răşini sintetice
Sodă calcinată
Sodă caustică
Vezi şi :
Combinate chimice
Industria chimică 1973
sâmbătă, 29 decembrie 2012
joi, 27 decembrie 2012
Combinatul chimic Târnăveni - produse realizate în 1964
În anul 1964 la Combinatul chimic Târnăveni se realizau următoarele produse : carbid, bicromat de sodiu, sodă caustică, acid clorhidric, hipoclorit de sodiu, acid sulfuric tip D, sulfat de aluminiu, alaun de amoniu, sulfat de sodiu, policlorură de vinil (PVC), dar şi plăci de faianţă, vase şi conducte antiacide din gresie, tuburi de canalizare din gresie, cărămizi antiacide, plăci de pardoseală, hârtie fotografică ,,Arfo", în diferite gradaţii.
Sursa : ,,Viaţa economică", 1964, nr. 13, p. 18.
miercuri, 26 decembrie 2012
Comitetul Naţional Român al Marilor Baraje (CROMB)
CROMB a
fost înfiinţat de către Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi
Folosirii Resurselor de Energie în anul 1933 prin activitatea coordonată de
către Constantin Buşilă. Existenţa unui astfel de comitet nu trebuie să ne
surprindă. Primele construcţii hidrotehnice au fost construite în România încă
dinainte de primul război mondial. Mai târziu, în timpul perioadei comuniste,
CROMB şi-a continuat activitatea mai ales că era nevoie de un for de
specialişti care să se preocupe de problema amenajărilor hidrotehnice (în
principal a barajelor) şi a folosirii cât mai eficiente a potenţialului
energetic al României. În perioada comunistă s-a construit numărul cel mai mare
de baraje şi pentru că cerinţele economice erau presante : planul de
electrificare a mărit capacitatea de producţie de energie electrică (şi nu doar
din utilizarea energiei apei), planurile cincinale, apoi dezvoltarea unor
ramuri industriale grele (fabrici de ciment, din industria aluminiului,
combinate siderurgice, combinate chimice), creşterea demografică şi a
necesităţilor de apă potabilă, dezvoltarea transporturilor pe apă,
activităţilor de agrement, de irigaţii şi îmbunătăţirile funciare, criza
petrolului cu cele două episoade 1973, 1979-1980 (cu orientarea spre alte surse
de energie), toate au determinat o creştere a numărului de hidrocentrale şi
baraje (din ciment, pământ, argilă, anrocamente sau combinaţii). CROMB a fost
afiliată încă dinainte de război la ICOLD, instituţia internaţională din
domeniu. În perioada comunistă au fost înregistrate unele probleme în
activitatea internaţională purtată cu acest for, mai ales unele probleme cu
plata cotizaţiei la sfârşitul anilor 1980.
Surse :
Nicolae
Dăscălescu, Uniţi dintr-o pasiune, [f.l.],
[2003].
*Nicolae Dăscălescu era secretarul CROMB la momentul apariţiei cărţii citate.
*Nicolae Dăscălescu era secretarul CROMB la momentul apariţiei cărţii citate.
luni, 24 decembrie 2012
Bancuri industriale
Aflat într-o vizită de documentare la o întreprindere, un ziarist, după ce-a fost plimbat pe la principalele puncte de lucru, are o discuţie finală cu directorul. În încheiere, îl întreabă pe director :
- Tovarăşe director, cam câţi oameni lucrează în întreprinderea dumneavoastră ?
Pus în încurcătură, după un minut de gândire, directorul îi răspunde :
- După părerea mea, cam jumătate !
Presa informează că, până la sfârşitul anului, industria cărbunelui va da o producţie de 22 de milioane de lihniţi !
Uzinele ,,Timpuri noi" şi ,,Maşini grele" s-au unit formând o mare uzină care a primit numele de ,,Timpuri grele".
Sursa : Călin-Bogdan Ştefănescu, 10 ani de umor negru românesc, [f.l.], 1991, p. 17, 57, 72.
sâmbătă, 22 decembrie 2012
Bicaz et ses environs, preface de Victor Vîntu, 1962
Bicaz
et ses environs
este o carte ce a apărut la Bucureşti, la Editura Meridiane, în anul 1962,
pentru a prezenta zona Bicazului şi în special realizările industriale din împrejurimi. Despre
centrala hidroelectrică de la Bicaz se spune ,,la centrala Bicaz, si justement
nommée «la cité de la lumière» est une ballade de l’acier sur
notre époque, symbole de l’accession de l’une des contrées du pays les plus attardées,
les plus déshéritées à l’étape du socialisme" (p. 6). După ce se mai prezintă cum a fost realizată centrala
şi barajul de la Bicaz, se preciza printr-o comparaţie caracteristică mai ales acelor
vremuri când se elogiau marile realizări, faptul că betonul care s-a turnat la
barajul Bicaz ar fi de ajuns pentru construcţia unui zid de 2 metri înălţime de
la Bicaz la Bucureşti. Pentru că mai sunt prezentate şi alte construcţii
industriale din zona Bicazul, se prezintă şi Săvineşti, tot printr-o formulă STAS
(,,la perle de la chimie organique”), aluzie la Uzina de fibre sintetice din
oraş (p. 15), aşa cum despre Bicaz, am arătat, se spunea că este un oraş al
luminii.
În final, tot o comparaţie
interesantă ne opreşte atenţia. De data aceasta revenim la construcţia
centralei hidroelectrice şi a barajului de la Bicaz, care este asemuită unei universităţi pentru
experienţa şi cunoştinţele pe care constructorii centralei le-au căpătat pe
şantier : ,,Qui avait
jusque-là construit en Roumanie un barrage de ces dimensions ? Aussi, dans la
vie de ses constructeurs, Bicaz a-t-il laissé le souvenir d’une université.
Parmi les ingénieurs, les contremaîtres, les ouvriers hautement qualifiés d’aujourd’hui,
nombreux n’étaient, il y a des années, que de jeunes gars venus s’embaucher
comme manœuvres du fond de quelque village où l’on
ne savait pas encore ce que voulait dire le mot «électricité»” (p. 9). Despre faptul că lucrările pentru centrala hidroelectrică de la Bicaz, cuprinzând şi barajul, au format o generaţie de specialişti în astfel de lucrări, o întâlnim menţionată şi în alte lucrări.
vineri, 21 decembrie 2012
joi, 20 decembrie 2012
Tehnica electronică pe tancuri
Nicolae
Ceauşescu într-o stenogramă a şedinţei Consiliului Apărării Republicii
Socialiste România din data de 31 mai 1989 : anii 1980 de austeritate
autoimpusă în scopul plăţii datoriilor de stat au avut efecte inclusiv asupra
lui Ceauşescu şi a judecăţii sale. Am reprodus mai jos pasajele cele mai
sugestive din respectiva stenogramă. Pentru varianta completă am indicat sursa.
,,[...]
Tov.
Nicolae Ceauşescu : În
general, trebuie să se renunţe la tendinţa aceasta de electronizare excesivă
care, practic, nu aduce nimic în plus; dimpotrivă, înrăutăţeşte fiabilitatea.
[...]
Ce
trebuie să se reţină de către ministerele de specialitate şi de către
Ministerul Apărării Naţionale din discuţiile de astăzi? Că trebuie neapărat să
acţionăm cu mai multă răspundere privind evitarea excesivă de electronizare,
care am impresia că îşi spune cuvântul şi la tanc – şi trebuie să eliminăm
asemenea lucruri.
Tov.
Milea Vasile :
Într-adevăr, acum este aparatură electronică şi pe tancuri.
Tov.
Nicolae Ceauşescu : Trebuie
să le scoatem afară şi să facem lucruri simple, cu care tanchistului să-i fie
uşor să se descurce, nu să complicăm lucrurile, că rămâne cu tancul în câmp şi
nu mai face doi bani ! Trebuie să revedem şi să înlăturăm tot ceea ce este
scump şi strică calitatea. Trebuie mers direct pe aparatură clasică. Aşa
trebuie să facem !
[...]” [1].
Ceauşescu
cerea Armatei renunţarea la tehnica electronică de pe tancuri în condiţiile în
care armata noastră era în acea perioadă înapoiată cantitativ şi calitativ în
ceea ce priveşte tehnica de luptă. Şi nu mai aduc în discuţie cu ce tehnică de
luptă ,,plină de electronică” se înzestrau celelalte armate ale lumii (şi nu
neapărat S.U.A., U.R.S.S., Franţa, Germania) deja de ani buni. Aparatura
electronică costa : costa achiziţionarea, echiparea, întreţinerea. Cu toate
acestea, deşi nu putem spune că aveam cea mai modernă tehnică în acest domeniu,
să mai renunţi şi la ceea ce exista, era deja prea mult. Pare şi firesc că
falimentul societăţii româneşti la sfârşitul deceniului 9 s-a încheiat cu
mişcări de stradă sângeroase : prea multe decizii iraţionale au dus la acumularea
frustrării în interiorul societăţii româneşti şi s-a produs până la urmă o
implozie (ajutată sau nu).
Dacă
cineva are în schimb o urmă de îndoială asupra deciziei iraţionale de a ,,scoate
electronica de pe tancuri”, atunci îi recomand un pasaj dintr-o carte românească
din domeniu, din anul 1972:
,,Armamentul
infanteriei, artileriei, tancurilor, toate dispun de mijloace electronice pentru
a le mări capacitatea de luptă, a le asigura o conducere mai sigură şi mai
stabilă. Prin aceasta, posibilităţile întregului armament şi ale tehnicii de
luptă s-au schimbat radical, în sensul obţinerii unor parametrii îmbunătăţiţi.
De aceea, deşi tehnica electronică nu participă nemijlocit la luptă, dat fiind
faptul că ea totuşi este atît de mult răspîndită, şi cu implicaţii atît de
mari, considerăm că astăzi îndeplinirea cu succes de către trupe a misiunilor
de luptă depinde în mare măsură de prezenţa acesteia” [2].
[1] A.N.I.C.,
fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 38/1989, f. 2, 15-21 apud Petre Opriş, Industria românească de apărare. Documente (1950-1989), Ploieşti,
2007, p. 392.
[2] Ion
Şuţa, Elemente de tactică, ed. a
II-a, Bucureşti, 1972, p. 95.
miercuri, 19 decembrie 2012
marți, 18 decembrie 2012
,,Marea bătălie a cărbunelui”
Sub
acest titlu, în paginile ,,Scînteii Tineretului”, era anunţată deschiderea în
1981 a unui Şantier Naţional al Tineretului la Combinatul Minier Oltenia [1]. Aici,
lucrau brigadieri elevi şi studenţi amplasaţi în tabere de muncă. Cifra
estimată a brigadierilor care urmau să lucreze era de 2445. Tinerii brigadierii
urmau să execute întreţineri de benzi transportoare, terasamente pentru
montarea circuitelor de benzi, drumuri, căi de acces, lucrări de canalizare,
spaţii de cazare şi întreţinerea şi reparaţia utilajelor, şi bineînţeles
extracţia cărbunelui. Pe fondul preţurilor ridicate la ţiţei, importanţa cărbunelui
era reconsiderată şi a fost din nou impulsionată.
Organizarea
şantierelor naţionale era un fapt des întâlnit, mai ales în anii 1980 sau în
orice caz prelucrat propagandistic cu mult mai bine chiar şi decât la începutul
comunismului (când astfel s-au construit tronsoane de căi ferate, conducte de gaze, întreprinderi).
[1] ,,Scînteia
Tineretului”, nr. 9940 din 12.05.1981, p. 1, 2.
luni, 17 decembrie 2012
Câte tancuri erau în R.S.R. în 1989?
Răspunsul îl aflăm dintr-o carte : 2715 tancuri [1].
790
T-34-85 (au luptat şi în cel de-al doilea război mondial cu jumătate de secol
în urmă), 945 T-55, 415 TR-580, 535 TR-85 şi 30 T-72 [2]. Tancurile enumerate erau
de producţie sau inspiraţie rusească. Tancurile produse de industria noastră de
apărare aveau indicativul TR.
[1], [2] Ion Drăgan (coord.), Istoria armei
tancuri din Armata României, Bucureşti, 2001, p. 269.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)