marți, 13 noiembrie 2012

Graphic Front

Graphic Front este un proiect cultural început în anul 2009, la iniţiativa lui Ciprian Isac, care îşi propune descoperirea graficii româneşti utilitare din perioada 1940-1989. În acest demers au fost angrenaţi mai mulţi specialişti, documentarişti şi mulţi alţi colaboratori. Rezultatele acestui proiect îndrăzneţ şi necesar (dovadă stau numeroasele persoane şi instituţii interesate de acest proiect - în primul rând Administraţia Fondului Cultural Naţional, din anul 2012) au luat până acum calea a două forme majore de diseminare : editarea de cărţi şi crearea unei arhive electronice. În dreptul celei dintâi enumerăm cărţile : Grafica fără computere. 40 de ani de mărunte împliniri (2010), Grafica fără computer. Litere, desen relief (2011), Iron Curtain Graphics (2012), iar pentru anul 2013 se prevede lansarea cărţii Sigle. Însemne, embleme, medalii. În ceea ce priveşte saitul www.graphicfront.ro (din 2010), el cuprinde o arhivă ce completează cu fotografii, nu puţine la număr, subiectele trasate deja în cărţi, dar conţine şi alte numeroase secţiuni de interes. Proiectul Graphic Front merită să fie apreciat şi susţinut pentru subiectul şi segmentul temporal generos pe care membrii săi, cu mult entuziasm şi pricepere, l-au stabilit şi urmat.