miercuri, 18 iulie 2012

Recenzie : Volker Wollmann, Patrimoniu preindustrial şi industrial în România


Volker Wollmann, Patrimoniu preindustrial şi industrial în România, 2 vol., Sibiu, Editura Honterus, 2010-2011, 748 p.

            Patrimoniu preindustrial şi industrial în România este ,,o încercare de inventariere de urgenţă, o minimă catalogare a patrimoniului industrial mobil şi imobil” (p. 12), pe criterii geografice, pe ramuri industriale dezvoltate de-a lungul timpului în România şi pe baza Listei Monumentelor Istorice (2004, ulterior 2010).
            Autorul exclude de la bun început pretenţia de exhaustivitate (p. 5) a subiectului tratat în lucrarea care deocamdată se întinde pe două volume (la început erau prevăzute două, în cel de-al doilea se menţionează lucrul la al treilea volum). Primul volum măsoară 356 de pagini, iar cel de-al doilea 392 de pagini, într-adevăr insuficiente pentru subiectul tratat. Pe măsură ce parcurge cartea, cititorul îşi poate formare o imagine clară asupra stării patrimoniului (pre)industrial actual din România.
            Legat de aria geografică tratată în carte şi în ciuda intenţiei autorului, trebuie spus că se observă cu uşurinţă o tratare preferenţială a ariei geografice transilvănene. Într-un fel se poate explica această preferinţă prin faptul că în Transilvania (în sens lărgit), procesul de industrializare a fost început mai de timpuriu decât în celelalte teritorii locuite de români. Pe de altă parte, în mare măsură titlul cărţii îndrumă cititorii în mod greşit, în ciuda unor referiri (cu text şi imagini, dar insuficiente şi neechilibrate în raport cu Transilvania) asupra patrimoniului (pre)industrial din Muntenia, Moldova şi alte regiuni istorice româneşti.
            În ceea ce priveşte structura celor două volume, acestea sunt împărţite în mai multe capitole (10, respectiv 5), urmate de fiecare dată de o bibliografie şi de un indice de localităţi. Bibliografia este împărţită în trei : lucrări cu caracter general, sinteze şi lucrări pe teme speciale şi bibliografia pe capitole. Bibliografia numără titluri variate pe care ne mărginim să o evaluăm din punctul de vedere al numărului de pagini : 8, respectiv 7 pentru al doilea volum. În ciuda menţionării lucrărilor consultate, un mare minus al cărţii este lipsa aparatului critic. Mai ales când este prezentată o abundenţă atât de mare de informaţii care trebuie verificate din cât mai multe surse (sunt multe neclarităţi, mai ales pentru începuturile procesului de industrializare, şi care sunt mărturisite şi de autor în text). De altfel, în ciuda meritului de a fi adunat numeroase informaţii, textul lucrării este cel care ar mai trebui îmbunătăţit. Altfel, imaginile prezentate (câteva sute, color şi alb-negru) transformă lucrarea într-o carte-document ce nu ar trebui să lipsească dintr-o bibliotecă a unui cititor interesat de subiect. Efortul de a strânge în paginile cărţii atâtea documente nu poate trece neobservat de către cititor. Autorul de altfel îşi şi exprimă gratitudinea către numeroşi specialişti (din muzee în principal transilvănene, din Arhivele Naţionale, serviciile judeţene Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin), prieteni şi colecţionari, care l-au ajutat să ilustreze atât de bine cartea şi să adune informaţii cât mai corecte şi relevante. Şi este şi momentul de a preciza că întreaga lucrare beneficiază de o calitate deosebită (prezentarea generală a cărţii, calitatea foii, a imaginilor).
            În paginile lucrării, elementele de patrimoniu preindustrial şi industrial sunt prezentate prin câteva informaţii (cum ar fi anul de înfiinţare, câteva detalii legate de dezvoltarea unei întreprinderi sau de modul cum funcţiona un utilaj sau o întreprindere, date statistice) şi prin mai multe imagini. Informaţiile din lucrare par a fi centrate pe prezentarea patrimoniului preindustrial transilvănean, însă se pot întâlni informaţii legate de perioada industrializării de dinainte de secol 20, de la începutul său, din interbelic şi din perioada comunistă şi postcomunistă (cu din ce în ce mai puţine informaţii pe măsură ce se avansează în timp). Referirile la situaţia patrimoniului (pre)industrial se fac pe ramuri industriale, urmărind geografic Lista Monumentelor Istorice. În primul volum sunt tratate elementele de patrimoniu (pre)industrial caracteristice industriei extractive, metalurgiei feroase şi neferoase, industriei chimice. În cel de-al doilea volum sunt tratate ramurile industriei materialelor de construcţie, industriei textile şi pielăriei. Autorul îşi exprimă dorinţa de a continua în cel de-al treila volum cel puţin cu industria alimentară.
            O problemă ridicată constant de autor este cea a protecţiei legale a patrimoniului industrial care este una deficitară : fie unele elemente de patrimoniu (pre)industrial nu se regăsesc în lista cu monumente istorice ce ar trebui recunoscute şi protejate în consecinţă, fie acestea nu beneficiază de prevederile legii, atunci când sunt trecute în listă. Degradarea patrimoniul (pre)industrial este probată în principal cu fotografii (din anii 2000, majoritatea din anul 2010, foarte importante mai ales fiindcă patrimoniul preindustrial şi industrial sunt sub o presiune constată, sub spectrul distrugerii). Fotografiile contemporane sunt completate cu fotografii de epocă, cu prezentarea unor cărţi poştale ilustrate, a unor reclame cu motive industriale, a planurilor unor întreprinderi sau ale unor utilaje folosite de ele, a literaturii orale şi a altor surse, pentru o reconstituire fidelă a procesului industrializării.
              Patrimoniu preindustrial şi industrial în România este o lucrare importantă pentru reconstituirea procesului de industrializare în ţara noastră, în principal în Transilvania. Lucrarea conţine numeroase informaţii şi imagini care arată că autorul, Volker Wollmann, a depus un efort susţinut şi demn de apreciat. Rezultatul final ar putea fi îmbunătăţit cu menţionarea aparatului critic, cu includerea unui volum de informaţii mai mare şi mai uşor de verificat, şi cu câteva analize şi concluzii pe ramuri industriale. În concluzie, prezenta lucrare este o apariţie rară din punctul de vedere al subiectului tratat, mai ales pentru ultimii ani (aş aminti însă şi cartea lui Liviu Chelcea). Imaginile alese pentru a ilustra cartea sunt atât calitativ, cât şi cantitativ mai mult decât suficiente pentru a transforma lucrarea într-o carte-document ce trebuie consultată de cei interesaţi de subiectul procesului de industrializare.