marți, 3 aprilie 2012

Compania română de transporturi aeriene – 1969

Înfiinţată în 1920 sub numele de ,,Compania Franco-Română de navigaţie Aeriană”, Tarom îşi prezenta superlativele la aproape cincizeci de ani de la înfiinţare, într-un material publicitar din epocă [1].
Asfel, în 1969, reţeaua de curse regulate însuma 35.000 de km, dintre care 8569 de km o reprezentau liniile interne, avioanele Tarom au parcurs 23 de milioane de km, transportând 800.000 de călători, dintre care 272.300 erau turişti transportaţi pe baza contractelor încheiate cu O.N.T. 
Tarom opera avioane JET BAC 1-11 cu 84 de locuri şi cu o viteză de croazieră de 850 km/oră (pentru zboruri internaţionale),  avioane turbopropulsoare cu 4 motoare IL-18 cu 100 de locuri şi o viteză de croazieră de 650 km/oră (pentru cursele charter), avioane bimotoare şi turbopropulsoare AN-24 cu 44 locuri şi avioane bimotoare IL-14 cu 36 de locuri (pentru rutele interne). În ceea ce priveşte aeroporturile civile folosite de Tarom, acestea erau de două tipuri : interne şi internaţionale, însemnând că aveau infrastructura necesară să găzduiască zborurile respective. Aeroporturile internaţionale ale ţării noastre în 1969 erau declarate următoarele : Bucureşti – Otopeni (Bucureşti-Băneasa era utilizat pentru rutele interne), Constanţa – Mihail Kogălniceanu şi Arad. Dintre acestea, cea mai bună infrastructură o avea aeroportul internaţional din Bucureşti, care putea fi folosit inclusiv de avioanele Concorde (necesitau o pistă de aterizare-decolare mărită şi cu rezistenţă asemenea).
 
[1] Apărut în ,,Almanahul Literar”, 1971, pagina I (Al. Danielopolu a realizat pagina dedicată Tarom). Îi mulţumesc lui Dan Tudoroiu pentru fotografia trimisă.