joi, 2 februarie 2012

Coroana regală reprezentată într-un desen din ,,Scânteia”

În paginile ,,Scânteii” dintr-un număr din 1948 a apărut un desen care avea rolul de a scoate în evidenţă faptul că marea parte a industriei era controlată de ,,dinastia capitalisto-moşierească a Hohenzollernilor”. Prin acest desen, propaganda comunistă ,,lovea” în acelaşi timp atât în regimul politic monarhic cât şi în persoana regelui Carol al II-lea. Se încerca demolarea mitului monarhiei ca cea care a pus bazele României moderne, în primul rând prin apelul la coroana de oţel (confecţionată dintr-un fost tun otoman capturat de români cu prilejul Războiului de Independenţă şi al cărui oţel a fost topit şi transformat în coroana regelui, fapt încărcat de simbolism). Industria prezentată şi reprezentată în desen face parte din categoria industriei metalurgice : avem menţionate nume de mari uzine în interbelic precum Titan, Reşiţa, Malaxa, I.A.R. care sunt încastrate fiecare în coroană în locul unor giuvaiere dintr-o coroană reală. Mai departe găsim în interiorul coroanei şi reprezentările uzinelor : furnale, coşuri de fum, construcţii industriale specifice industriei metalurgice şi constructoare de maşini. Semnul crucii de deasupra coroanei pare că îngăduie totul sub coroana monarhiei, şi poate că este un prilej al propagandei comuniste de a se răfui şi cu puterea ecleziastică, pe care ştim că regimul comunist a îngrădit-o (a subordonat-o) încă din primii ani ai schimbării regimului, ca o altă cale de a distruge legătura românilor cu trecutul (religia ortodoxă a avut un rol important în construirea identităţii naţionale a românilor).


Nu discut aici care era situaţia efectivă a industriei în interbelic. Prin prezentare acestui desen din ,,Scânteia”, m-a interesat să văd cum era văzută industria moştenită de regimul comunist chiar de el şi mai ales cum era transmisă imaginea industriei interbelice către populaţie în noul regim. Modul în care era reprezentată industria (bine dezvoltată, dar deţinută de monarhie, ceea ce este o problemă – normal! - în viziunea comunistă) justifica măsurile ulterioare  (naţionalizarea industriei şi întărirea regimului comunist printr-o serie de reforme care să schimbe radical statul, începând cu noua Constituţie), dar şi anterioare (abdicarea forţată a regelui, proclamarea R.P.R., acapararea treptată de către comunişti a economiei şi a altor paliere ale societăţi precum politicul prin instituirea partidului unic etc.). Un astfel de desen era numai un mod prin care se transmiteau toate aceste lucruri de către propaganda comunistă. În cuprinsul numeroaselor cărţi ce evidenţiau dezvoltarea industriei româneşti în comunism (care în parte este un fapt adevărat) se preciza adesea şi evoluţia industriei ante-comunism. Unde era cazul, se cataloga atent ,,acapararea nefastă a industriei de către monarhie”. Prin contrast se spunea că imediat după naţionalizare, industria se găsea în ,,mâinile oamenilor care muncesc”. O joacă cu expresii goale, dar nepreţuite pentru imaginar, fiindcă puterea o deţinea partidul unic, în fapt secretarul său general şi oamenii cei mai apropiaţi lui - cunoscutul profesor Adrian Cioroianu descrie sistemul politic comunist românesc drept un ,,sistem politic orbital” (Pe umerii lui Marx : introducere în istoria comunismului român, ed. a 2-a, Bucureşti, 2007, p. 431-432).