sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Dezindustrializare : demolări în întreaga ţară - I

Nu ştiu cât de corect întemeiate sunt distrugerile de construcţii industriale, cert este că ar fi nevoie de o expertiză a arheologilor industriali (dacă ar fi mai prezenţi, dacă ar fi ajutaţi şi încurajaţi şi de legislaţie şi mai ales în aplicarea ei). Ar fi la fel cum se întâmplă înainte de începerea unei construcţii de autostradă, de fabrică sau de altă construcţie, atunci când arheologii sunt chemaţi ,,să descarce” din punct de vedere arheologic respectivul teren. În cazul nostru arheologii industriali ar putea fi chemaţi pentru o inventariere a stării de fapt înainte de distrugerea respectivelor construcţii industriale, dacă altceva nu se mai poate face...
Ar putea lua interviuri, culege informaţii despre istoria respectivei unităţi industriale de la proprietari sau foşti proprietari (în orice caz, în mod direct şi nu din arhive, presă etc.), ar putea face fotografii, înregistra mini-documentare care ar avea rostul să păstreze memoria construcţiei industriale, care poate că a reunit destinul a zeci de mii de muncitori care au lucrat pe parcursul zecilor de ani la realizarea diferitelor produse industriale (a căror memorie este păstrată şi astăzi de mulţi oameni prin amintirea primelor televizoare, primelor frigidere etc.).
Astfel, arheologul industrial ar fi chemat într-o misiune de salvare a situl arheologic industrial, o misiune rapidă cu rezultate limitate care pentru început ar însemna ceva important. De ce să aşteptăm câţiva zeci de ani ca să fim interesaţi de propria dezvoltare industrială? Ca să culegem informaţii doar din arhive, din presă sau din memoriile mai mult sau mai puţin viciate ale celor implicaţi direct în construcţia sau demolarea construcţiilor industriale? Tocmai când am putea să demarăm acest proces de cunoaştere şi prezervare, mult mai din timp. Deja suntem în întârziere mare, suntem la apusul procesului de dezindustrializare, după peste 20 de ani care au distrus (nu ei în sine!) o mare parte din urmele industrializării petrecute nu numai în comunism, dar şi înainte. Sunt mici iniţiative în acest sens, dar puţin susţinute de factori decidenţi în salvarea unor construcţii industriale importante (în vederea reconversiei lor funcţionale, fiindcă nu sunt absurd, nu militez neapărat pentru desfăşurarea în continuare a activităţilor industriale).
Se pune şi acum întrebarea, se dau răspunsuri, dar poate cândva se va pune mult mai serios întrebarea : ce s-a întâmplat cu industria românească dezvoltată în comunism?
Cu siguranţă că, cel puţin parţial, răspunsul ar putea fi dat prin simple înregistrări video postate pe you tube, făcute adesea de martori oculari prezenţi la diferite demolări de construcţii industriale din întreaga ţară. Nu, nu sunt efecte speciale, sunt construcţii industriale româneşti puse la pământ! În urma lor rămâne un peisaj apocaliptic, înlocuit la scurt timp de un cartier rezidenţial, de construcţii comerciale sau de proiecte de construire a unui muzeu industrial , aflate în pericol cu fiecare zi trecută de a fi reconvertite, încă înainte de a fi materializate, în primele două variante mult mai facile, dar nu neapărat şi mai profitabile pentru societate.