marți, 3 mai 2011

Minereurile

Prezentăm câteva definiţii, clasificări minimale şi alte informaţii cu privire la minereuri, pentru că pe baza lor s-au format mai multe ramuri industriale din rândul industriei grele, considerată baza industrializării în timpul regimului comunist.
Minereul poate fi un mineral sau o asociaţie de minerale care poate fi folosită ca materie primă în diferite ramuri economice, în principal în industrie. Mineralul şi deci şi minereul sunt compuse din unul sau mai multe elemente chimice şi pot forma diferite tipuri de roci. Clasificarea rocilor în sedimentare, metamorfice şi magmatice este orientativă. Sunt unele roci care se pot încadra cu dificultate într-una din categorii [1] şi cum ştiinţa evoluează rapid, clasificările clasice sunt din ce mai orientative. La fel se întâmplă şi în cazul mineralelor, împărţite în 9 clase.
Clasificările sunt realizate pentru a uşura identificare elementelor ordonate, dar la un studiu susţinut cunoştinţele se complică (şi clasificările aceloraşi elemente sunt variate spre a cuprinde această expansiune cognitivă – după modul de formare, după compoziţia chimică, după modul de folosire etc.). Precizările sunt utile ca să înţelegem situaţia în cazul minereurilor. Ele pot fi împărţite în două mari categorii : minereuri metalice şi nemetalice. Minereurile metalice pot fi împărţite în două categorii : metale feroase şi neferoase. La rândul lor cele din urmă pot fi clasificate astfel : metale preţioase, metale radioactive, metale rare (se găsesc în cantitate mică în scoarţa terestră), metale complexe (plumb, zinc, cupru etc.). Minereurile nemetalice pot fi împărţite în funcţie de folosirea lor ca materii prime în diferite industrii (ceramică, chimică, construcţii şi materiale de construcţii, etc.), dar şi în agricultură (îngrăşăminte naturale – fosfaţi).
În ceea ce priveşte minereurile metalice, pentru a putea fi folosite în industrie ele au nevoie de mai multe prelucrări. Să spunem în primul rând că minereurile se găsesc într-un zăcământ, adică o ,,acumulare sau concentraţie naturală de minerale, formată în scoarţa terestră prin procese geologice, care poate fi folosită ca materie primă pentru industrie” [2]. Dar nu întreg minereul extras este folosit în industrie. Minereul este format din minerale utile folosite în industrie şi ganga (sterilul), neutilizat şi care este îndepărtat prin diverse metode. Deci minereul este acea parte din zăcământ care poate fi exploatată economic. De exemplu, plumbul, metal neferos, nu se găseşte ca atare în scoarţa terestră. El trebuie extras din diverse minereuri : galenă (PbS), ceruzit (PbCO3), anglezit (PbSO4) etc. [3]. Nu este cazul unui alt metal neferos, cuprul, care se găseşte atât în formă nativă, cât şi în minereuri.
În minereuri, concentraţia unui metal poate varia. Cuprul nativ are o concentraţie de 100% cupru, în timp ce minereuri precum covelina (CuS) sau tenoritul (CuO) au peste 66%, respectiv peste 79% concentraţie de cupru [4].
Rentabilitatea economică a zăcămintelor de minereuri este dată de mai mulţi factori : uşurinţa în exploatarea zăcământului (sunt mai puţine resurse financiare implicate petnru a extrage un zăcământ aflat la mică adâncime şi în roci uşor perforabile), concentraţia mare de metal. Dar şi o concentraţie mică de metal poate fi exploatată economic, atunci când se găseşte rar în scoarţa terestră, când este cerută de multe industrii şi deci are o valoare mare. La fel pot fi şi raţiuni subiective, care să primeze în faţa celor economice şi care să determine exploatarea unui zăcământ considerat neeconomic. Modul în care un anumit zăcământ este privit evoluează de-a lungul timpului, pe măsură ce resursele se epuizează sau se fac descoperiri ştiinţifice importante. De aceea, şi titulatura de gangă sub care sunt încadrate anumite minerale poate fi schimbată cu timpul (,,ceea ce astăzi este considerată o gangă, mîine poate deveni un substanţă valoroasă”[5]).

[1] Spre exemplu, despre dificultatea de a clasifica rocile sedimentare se scria în Gogu Pârvu, Minerale şi roci, Bucureşti, 1983, p. 22-24.
[2] Nicolae Petrulian, Zăcăminte de minerale utile, Bucureşti, 1973, p. 15.
[3] Ibid., p. 334.
[4] Ibid., p. 302.
[5] Ibid., p. 17.