joi, 21 octombrie 2010

Naţionalizarea întreprinderilor 11 iunie 1948

Momentul naţionalizării întreprinderilor a fost prezentat pe larg în articolele vremii. Ne-am oprit asupra articolului ,,Fabricile sunt ale poporului muncitor” cu subtitlul ,,Să le gospodărim chibzuit” din 19 iunie 1948, ziarul ,,Scânteia”.

Mai întâi, două citate despre modul în care naţionalizarea a fost primită şi ce a adus ea. Evident limbajul reflectă ideologia vremii :
,,Peste tot, muncitorimea conştientă a întâmpinat cu bucurie legea prin care principalele întreprinderi au fost smulse din mâinile hrăpăreţe ale capitaliştilor şi trecute în stăpânirea Statului nostru de democraţie populară”.
,,Prin naţionalizare exploatarea capitalistă a fost înlăturată din aceste întreprinderi. De aici înainte, muncitorii lucrează pentru ei înşişi, pentru întreg poporul muncitor, pentru întărirea şi desvoltarea regimului nostru”.
În continuare, se arată că beneficiile naţionalizării trebuie folosite pentru ,,construirea de noui fabrici şi uzine moderne care să poată produce apoi mărfuri mai multe şi mai ieftine”. Pe aceeaşi idee se preciza şi că toate câştigurile nu trebuie nicidecum irosite prin construcţia imediată a unui ştrand, cabane sau a unei săli de spectacol care ,,şi ele se fac şi se vor face treptat”, ci ,,trebue ţinut seama că înainte de toate [,,muncitorimea”] are nevoe de fabrici şi uzine care să producă şi să dea posibilitatea realizării celorlalte nevoi”. Toate aceste eforturi au scopul de a ,,întreprinde opera mare de refacere şi desvoltare economică”, de a asigura ,,lichidarea stării de înapoiere economică, culturală şi sanitară a ţării noastre şi a poporului român”.
Articolul din ,,Scânteia” ne spune şi cum au reacţionat muncitorii faţă de actul naţionalizării : ,,muncitorii, conştienţi că acum munca lor nu mai intră în punga capitalistului – s’au legat să muncească mai bine şi mai cu spor, să întărească disciplina şi vigilenţa pentru a mări producţia şi productivitatea muncii”.
Ca în orice colectivitate, există şi muncitori care se abăteau de la linia trasată de Partid. De exemplu cei care ,,îşi pot permite să sustragă scule, materiale sau alte bunuri ale întreprinderii”. Ne sunt prezentate două exemple de muncitori ,,cu un nivel moral înapoiat” consideraţi drept ,,unelte ale duşmanului de clasă, criminali faţă de care trebue să fim fără nici o cruţare” :
,,La Uzinele Chimice Române de pildă, un muncitor care furase un colet de marfă a fost prins de tovarăşa Sitaru Elena, iar la Dâmboviţa, muncitorii de pază au descoperit în timpul nopţii, pe unul care se pregătea să scoată din fabrică un pachet de bumbac”.
Observăm tonul agresiv al articolului când vine vorba de cei care se opun regimului comunist într-un mod sau altul. Furtul indiferent de perioadă e condamnabil sub toate aspectele, dar observăm că în articol nu se precizează că se va folosi legea pentru pedepsirea hoţilor, ci se face apel mai mult la o justiţie ad-hoc, îmbibată ideologic (hoţii sunt numiţi ,,criminali”, ,,unelte ale duşmanului de clasă”).
Astăzi, cele arătate ne pot părea ca fiind desprinse dintr-un roman despre comunism şi nicidecum ca o realitate a acelor vremuri, aşa cum ea era prezentată zi de zi în comunism de către ,,Scânteia”.

Sursa : ,, Scânteia”, nr. 1149, 19 iunie 1948.