sâmbătă, 30 octombrie 2010

Agnita-Botorca

Agnita-Botorca, poem de Gheorghe Zaharia
Poemul a fost tipărit în ,,Scânteia”, anul XVI, nr. 1008, 25 decembrie 1947, p. 4.

Poemul a fost închinat ,,şantierului patriei” înfiinţat pentru construcţia conductei Agnita-Botorca. Ţinând cont de data la care apare, poemul începe ca un colind : ,,He – hei, surori şi fraţi/Ascultaţi!/Bărbaţi şi neveste [...]”. Versurile prezintă atmosfera de pe şantier :

,,Boc, boc, boc, boc!
Pământul surd,
Pământul ud
Se cască, plesneşte
Şantul creşte.
Agnita-i aici,
Agnita-i colo,
Botorca-i colo,
Botorca-i aici.
Distanţele scad, -
Şi conducta,
Şarpele de fier şi de smoală,
S’afundă şi-aleargă,
Se urcă pe stânci,
Coboară în vaduri adânci,
- Agnita-i colo, Botorca-i aici”.

Poemul continuă în acelaşi mod şi după ce arată că ,,Agnita-Botorca s’au unit” atenţia se deplasează spre muncitori care participă la o ,,Istorie care de-acuma se scrie,/ Steag înflăcărat purtat de milioane de mâni”.
Şantierul patriei Agnita-Botorca a fost printre primele astfel de şantiere, create pentru lucrări de construcţie de anvergură folositoare atât ţării, cât şi propagandei comuniste.