vineri, 23 aprilie 2010

Organizarea şi funcţionarea economiei prin centrale şi întreprinderi

Legea nr. 5 din 6 iulie 1978 [1] a fost o lege esenţială în timpul ultimei părţi a regimului comunist. Ca importanţă, o putem asemăna cu legea adoptată după revoluţie, Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990, privind societăţile comerciale şi cu legile de înfiinţare ale regiilor autonome [2]. Amintim şi o altă lege postdecembristă, Legea nr. 15/7 august 1990 care prevedea tocmai reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.
Revenind la legea nr. 5 din 6 iulie 1978, ea prevedea modul de organizare şi funcţionare a întreprinderii şi a centralei.
,,Întreprinderea de stat este uniotatea de bază în care se desfăşoară activitatea economico-socială”.
,,Centrala este o unitatea economică autonomă de producţie, construcii, circulaţia mărfurilor, transporturi şi alte prestări de servicii”.
Organizarea şi funcţionarea întreprinderilor se făcea pe baza principiului autoconducerii muncitoreşti şi al autogestiunii economico-financiare. Activităţile de desfăşurau pe baza legilor în vigoare, pe baza planului, care era parte integrantă a planului naţional unic de dezvoltare economico-socială. Titulara de plan răspundea faţă de organul căruia îi este subordonată, de îndeplinirea planului şi a tuturor indicatorilor tehnici, economici şi financiari.
O întreprindere putea avea ca obiect de activitate producerea de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii sau aprovizionarea şi desfacerea produselor. Toate activităţile trebuiau a fi purtate prin ,,promovarea unui spirit combativ, revoluţionar şi intransigent în întreaga activitate”.
Deşi multe întreprinderi din regimul comunist nu au desfăşurat întotdeauna activităţi rentabile, în lege rentabilitate era trecută ca o obligaţie :
,,Întreprinderile sînt obligate să desfăşoare o activitate rentabilă, cu eficienţă sporită, să asigure participarea oamenilor muncii la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împărţirea beneficiilor”.
În structura unei întreprinderi puteau coexista fabrici, uzine, exploatări, mine şi grupuri de şantiere, fără personalitate juridică, dar cu autonomie economico-financiară.
Ca importanţă, întreprinderile erau de două feluri : de interes republican şi de interes local. Primele se înfiinţau prin decret al Consiliului de Stat [3] sau în cazul celorlalte, prin hotărâri ale consiliilor populare.
Centrala poate cuprinde fabrici, uzine, exploatări, grupuri de şantiere sau şantiere de construcţii-montaj, autobaze, secţii, ateliere, sectoare.
Centrala, mare unitate economică autonomă, era o grupare de întreprinderi şi alte unităţi, formată pe criteriul omogenităţii produselor sau al tehnologiilor de fabricaţie, al cooperării în producţie, al integrării fabricaţiei unor produse finite sau al amplasării teritoriale a unităţilor componente.
Centrala, titulara de plan în domeniul ei de activitate, se organiza pe structura unei întreprinderi mari şi reprezentative. Modul în care se realiza un plan era următorul : întreprinderile subordonate şi alte unităţi componente ale centralei primeau propuneri de plan, şi tot centrala primea şi niveluri orientative şi normative de plan din partea Comisiei de Stat pentru Planificare. Centrala elabora planul cincinal, pe care-l defalca pe planuri anuale. Se realizau şi programe speciale pe produse, grupe de produse (exista un nomenclator al produselor pe centrală), pe localităţi ori judeţe. Centrala era subordonată şi ministerului din domeniul respectiv.
Conducerea unităţilor economice era realizată de în mod colectiv prin : adunarea generală a oamenilor muncii, consiliul oamenilor muncii şi biroul executiv al consiliului oamenilor muncii. Într-o manieră profund propagandistică, ,,fiecare om al muncii, în calitatea sa de participant la administrarea avuţiei naţionale” participa la conducerea unităţilor economice. ,,Avuţia naţională era încredinţată de societate spre administrare”, centralelor şi întreprinderilor. Iar la un nivel mai sus, conducerea întregii societăţi revenea, evident în regimul comunist, Partidului Comunist Român, partidul unic.
Reţinem că Legea nr. 5/1978 reglementa organizarea şi funcţionarea economiei prin centrale şi întreprinderi, care aveau obligaţia de a fi rentabile.

Legea nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-financiare

[1] B. Of. al R.S.R., nr. 56/12 iulie 1978.
[2] O altă asemănare este faptul că Legea nr. 5 a fost republicată (1982), la fel şi Legea nr. 31 (1998, 2004).
[3] Şi avem multe asemenea exemple : postările de articole cu eticheta ,,înfiinţări de întreprinderi”.