sâmbătă, 6 iunie 2009

,,Cântece noi” şi industrie în manualul de limba română de clasa a VII-a (1964)

Prima lecţie din manual prezină poezia ,,Patria” de Mihai Beniuc care este însoţită de o fotografie a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în vizită la Fabrica de încălţăminte şi mase plastice ,,Victoria” din Timişoara [1]. Poezia este încărcată la fiecare vers de ideile propagandei comuniste. Interesante sunt îndrumările ce sunt aduse în sprijinul înţelegerii poeziei :
,,Începând fiecare strofă cu întrebarea «Ce-i patria?», poetul dă răspunsuri cuprinzătoare, creînd o imagine concretă a felului cum îi apare patria. Patria este ţara constructorilor socialismului, cu un trecut plin de lupte şi de jertfe, o ţară plină de frumuseţi şi bogăţii” [2].
De altfel poeziile apărute după 23 august 1944 mai au şi alte caracteristici. De data aceasta pentru prezentarea lor vom da cuvântul propagandei comuniste :
,,Poeziile create după 23 August 1944 se deosebesc prin conţinutul lor de creaţia populară anterioară pentru că oglindesc aspectele noi din viaţa poporului nostru. Ele exprimă sentimentele de bucurie, dragoste pentru muncă, de admiraţie şi recunoştinţă faţă de partidul nostru […].
,,Spre deosebire de doinele dinainte de 23 August 1944, în care predominau sentimente de jale, de tristeţe, poeziile acestea exprimă sentimente de bucurie. Ele poartă numele de cîntece noi” [3].
Să remarcăm că se vorbeşte de ,,cîntece noi”. Carevasăzică, noul regim, intitulat democrat-popular, nu forma doar ,,omul nou”, ,,muncitorul nou” ci şi ,,cântece noi”. Lista de noutăţi era variată, niciun domeniu nefiind scutit. Cât despre justeţea [4] celor afirmate ne întrebăm, evident retoric : cum ar putea doina să fie vreodată veselă?
Tot din manual ne-a mai reţinut atenţia şi ,, Fabrică şi munte” de Geo Bogza. Autorul prezintă în prima parte a lucrării sale peisajul natural de la poalele Rarăului, iar în ultima fabrica omonimă, aparţinând industriei alimentare.
,,Fabrica «Rarăul» de la Cîmpulung-Moldovenesc se înfăţişează privirilor ca o adevărată bijuterie. Ea este cea dintîi bijuterie care se iveşte pe pămînturile Sucevei după un număr de ani” [5].
,,Un şantier, nu de mare proporţii, dar un şantier socialist, caracterizat în primul rînd prin condiţiile de viaţă asigurate muncitorilor, iar apoi, mult mai spectaculos, prin ritmul şi simultaneitatea operaţiunilor, îşi desfăşoară activitatea pe valea Moldovei, la poalele bătrînului Rarău” [6].
,,Nu se ridica acolo o uzină, ci o unitate a industriei alimentare, prin însăşi natura ei de proporţii reduse, dar totul arăta că e vorba de o adevărată bijuterie” [7].
Ca îndrumări pentru copiii de clasa a VII-a se spunea despre fabrică : ,,Construcţi fabricii de la Rarău înseamnă trezirea la o viaţă nouă a păstorilor, care în «noaptea aceea de pomină» - cum o numeşte scriitorul - «vorbeau despre socialism, despre îngrăşăminte chimice, halate albe şi eprubete»” [8].
Locul important pe care industria îl deţinea până şi în operele alese pentru a fi studiate la şcoală, era subliniat şi de una din întrebările adresate copiilor la secţiunea ,,Exerciţii de vorbire” :
,,Ce importanţă prezintă fabrica Rarăul pentru locuitorii din această regiune şi petnru populaţia întregii ţări?”[9]

[1] Alecsandrina Tutoveanu, Ion Popescu, Manual pentru clasa a VII-a, limba romînă, Bucureşti, 1964, p. 5.
[2] Ibid., p. 7.
[3] Ibid.
[4] Spunerea adevărului pe jumătate era o practică banală pentru propaganda comunistă.
[5] Alecsandrina Tutoveanu, Ion Popescu, op. cit., p. 150.
[6] Ibid., p. 151.
[7] Ibid.
[8] Ibid., p. 153.
[9] Ibid.

Bibliografie
Alecsandrina Tutoveanu, Ion Popescu, Manual pentru clasa a VII-a de limba romînă, Bucureşti, 1964.